Archive for September, 2013


Am întâlnit ,în ultimele zile,aproape numai oameni speriaţi de ziua de mâine,sătui de realitatea ce-i înconjoară,dezolaţi că nu există soluţii de iesire din această vâltoare ce nu le aduce decât stress,obosealâ şi suferinţă.Si toţi justifică faptul că rămân în acest tipar şi fac lucrurile pe care le fac,pentru că” n-am ce face,trebuie să fac ceva ca să trăiesc!”

Eu am o vorbă :” nu TREBUIE nimic, nici măcar să te naşti.”Am ales să ne naştem şi, din acel moment am coborât în sintagmaticul spaţiu-timp, iar viaţa noastră devine un şir de alegeri.In ordinea firească, verbul „a fi” este înaintea lui” a face”,în accepţiunea mea ,chiar înaintea lui „a exista”.Spuneam în cartea Viaţă Adevăr Lumină că „Tot ceea ce există este,dar nu tot ceea ce este există deja.”

Deci,am primit dreptul divin de a trăi viaţă pe Pământ,cu scopul de a fi păzitori şi co creatori.Cuvântul(Informaţia Primordială) a fost sădit în toată creaţia,deci inclusiv în ADNul nostru.Aşa că noi nu trebuie să facem ceva pentru a trăi,ci să trăim pentru a ne face treaba de interfaţă între Cer şi Pământ.Avem, oricum, de la naştere,o dublă ocupaţie: suntem,în acelaşi timp învăţători şi învăţăcei.Tot timpul vieţii noastre! Mulţi se înşeală crezând că, fiind erudiţi,educaţi,bine crescuţi pot da lecţii unilaterale unui incult,mitocan, grobian care-i jigneşte .E bine să fii atent ,să vezi ce ai de învăţat din partea cealaltă.Majoritatea părinţilor vor să fie numai profesori,maeştri pentru copiii lor.( Acum, slavă Domnului s-a mai schimbat niţel treaba,da’ nu mult).De profesori, ce să mai zic!?

Am fost învăţaţi ,de veacuri, că trebuie să facem cutare şi cutare lucru pt a fi „CINEVA”.Dar, de când mă nasc eu sunt cineva.Aşa că,înainte de a ne tot strădui să facem lucruri,e mai adecvat să vedem cine suntem, ca să putem face ceea ce ne este menit să facem.Condiţia necesară pt a putea face e îndeplinită.Suntem.Trăim.Pentru îndeplinirea celorlalte condiţii există două mijloace infailibile: intuiţia şi imaginaţia.Cele două nasc creativitate.Si amândouă au o rădăcină comună de o putere nebănuită şi infinită: CREDINTA.Acum avem tot ce ne trebuie ca să trăim pentru a face şi nu invers.

Sigur că atunci când ai credinţă,automat se activează şi CURAJUL.

Stim cine suntem,ce daruri avem ,ştim că nu ni le poate lua nimeni.Nu vă temeţi,că nu vă lasă  Dumnezeu să plecaţi până nu vă vine vremea,aşa că nu mai faceţi forţat lucruri numai” ca să puteţi trăi”.Gândiţi-vă la vorba aia:”dacă ai o meserie care ti-aduce bucurie,nu munceşti toată viaţa!”

Aveţî curaj! Intuiţia şi imaginaţia vă ajută să schimbaţi ceea ce vă împovărează;Locul de muncă,oraşul,chiar familia,dacă nu e armonie,până când te întâlneşti cu tine, cel adevărat,în inima ta.

Eu v-am dat nişte instrumente pe care le-am folosit şi m-au ajutat.Certificat de garanţie ,găsiţi în inima voastră.Dar luaţi aminte la vorbele Părintelui Arsenie Boca:” Cel mai lung drum e de la ureche la inimă!”

29 septembrie 2013

Dezvoltare spirituala - Spiritual Development

29 septembrie 2013

–          Nu te teme de suferinţă, nici de pierdere. Căci suferinţa este cea mai rapidă cale pentru cizelarea minţii întru strălucirea sufletului, iar pierderea este ocazia de-a te elibera de cele ce ţi-au atârnat in spate, chiar fără să-ţi dai seama.

–          Nu mă tem.

–          Nu te teme nici să îndrăzneşti, căci Iisus ţi-a dat o inimă, îţi aminteşti? O inimă vie ţi-a întins şi chiar aşa ţi-a spus: “Să nu te temi! Ia-o, îndrăzneşte!”

–          Îmi amintesc. Cum aş putea uita aşa ceva?

–          Nu te teme nici de minciună, căci adevărul ţi-a deschis calea spre lumină, în timp ce minciuna rămâne să se ascundă în întuneric. Şi sigur că se enervează rău şi o apucă furia dacă pui lumina pe ea. Nu te teme că ea e mai multă, mai mare, căci un grăunte de adevăr şi lumină de pătrunde în beznă, bezna dispare…

View original post 527 more words

Bucurie,atasamente,asteptari

Ne bucurăm tare când cineva drag ne dăruieşte un lucru,chiar mărunt,în anumite momente speciale.Foarte frumos! Dar,uşor-uşor,ne ataşăm de ele  şi spunem că au o valoare sentimentală.O cană de cafea cu un text deosebit,un ursuleţ de pluş ,etc.Apoi, o persoană de la care avem aşteptări,nu apreciază obiectul,sparge cana din greseală, fură ursuleţul sau,poate ,pur şi simplu noi stricăm sau pierdem obiectul cu valoare sentimentală.Bucuria va fi înlocuită de fructele ataşamentului şi ale aşteptărilor: supărare,mânie ,suferinţa.

Sa vă dau şi un exemplu personal:eu,Gyuri Pascu,am fost adesea atât de bucuros când am reuşit să scriu un cântec pe care l-am considerat foarte frumos.Pe loc s-au născut aşteptările.Nu mai aveam răbdare.Abia aşteptam să-l arăt celor apropiaţi.”Uite ce cântec mişto am făcut!”Nu de puţine ori aşteptările mi-au fost înşelate.M=am întristat şi am suferit.M-am ataşat de atâtea cântece pe care le scrisesem şi care n-au avut impactul pe care eu îl aşteptam.Mulţi oameni şi-au creat deja o imagine ,ajutaţi de mass media care,la rându-i îsi crease o imagine a comicului Pascu,difuzând şi când era vorba de muzică,tot piesele cu glume,s-au ataşat de această imagine şi ,astfel,baladele mele le înşelau aşteptările,iar ei le înselau pe ale mele.

Comoara din depozitul infinit al inimii noastre spirituale nu reţine roadele aşteptărilor şi ataşamentelor create de mintea noastră mică (acea minte neracordată la Mintea Universală),ci bucuria cu care am primit darul,bucuria de a fi scris cântecul,de a fi petrecut o vacanţă de neuitat.

Chiar si ataşamentul faţă de o amintire foarte plăcută poate aduce suferinţă.Bucură-te şi iubeşte această amintire,dar nu te ataşa,căci s-ar putea să nu se mai repete,cum te-ai fi aştepat.

Eu am ajuns (mi-au trebuit ani) să pun bucuria pe primul plan şi,chiar dacă ego-ul meu îsi mai bagă coada şi mai aştept feedback pozitiv, nu mă mai afectează decât pe moment.Acum, dacă cineva îmi sparge cana preferată de cafea ,ştiu că pot primi o altă cană sau dacă unora nu le place cântecul meu cel nou o să le placă altul ori niciunul din cântecele mele.Nu contează atâta timp cât există bucuria de a le face şi a le dărui.

O să-mi spuneţi că există,totuşi oameni şi lucruri fără de care nu putem trăi.

Nu-i adevărat! Mi-au plecat la ceruri înainte de vreme tatăl ,un frate şi o soră.Ii port în inimă şi îmi împlinesc menirea în continuare atât timp cât mai vrea Dumnezeu să-mi dea de treabă.Mi-am spart prima chitară cumpărată din banii mei chiar în ziua în care am intrat în Divertis ,la Izvorul Mures in 1987.Imi vine în minte una din întrebările cretine ale presei,în afară de „Ce planuri de viitor aveţi?”,aia”Dacă ar fi să pleci pe o insulă pustie şi ai avea dreptul la doar trei obiecte,bla,bla…”

Să zicem că n-aş putea trăi fără chitară, fără un album cu Norah Jones şi normal şi scula  la care să ascult albumul. Ajung pe insulă, mă împiedic, chitara se face  ţăndări, scula şi cdul cad în apă şi incepe aventura…

Nu sunt ipocrit.Mi-e dor de fratele meu,de sora mea,de chitara mea, de cana primită de la sora mea ! Dar nu mai sufăr ,căci rămâne bucuria de a fi fost toti şi toate parte din viaţa mea.

Eu am ales să pun bucuria şi iubirea pe primul plan,în detrimentul ataşamentelor si al aşteptărilor.Mi-au trebuit ani,dar a meritat!

Ce alegeţi voi,nu ştiu.Eu doar v-am împărtăşit din cele învăţate de mine.

Vă mulţumesc !

26 septembrie 2013

Dezvoltare spirituala - Spiritual Development

26 septembrie 2013

–          Eu nu simt nimic.

–          Nu-i nimic.

–          Ceilalţi de ce simt? De ce văd tot felul de chestii şi eu nu văd şi nu simt nimic? Sunt defect?

–          Nu eşti defect, eşti separat de tine. Eşti, probabil, şi o persoană foarte raţională, care s-a învăţat să poarte măştile necesare traiului în societate şi şi-a astupat bine de tot porţile sufletului din nevoia de a se proteja împotriva suferinţei.  Poate fi şi alt răspuns. A nu simţi energia poate fi şi un semn foarte special:  eşti atât de obişnuit cu frecvenţele acestea, încât nu le simţi ca pe un corp străin ce-ţi pătrunde prin chakre.

–          Dar sunteţi sigură că s-au deschis chakrele mele?

–          Foarte sigură. Nici n-aveau cum să fie închise. Doar un corp lipsit de viaţă are chakrele închise. Sau, mai précis, nu mai are chakre deloc. Nivelul la care funcţionează chakrele…

View original post 711 more words

daniela maria marin

De ceva vreme musteşte în mine nevoia de a aşeza pe hârtia asta virtuală lucruri grave şi foarte simplu de contestat. De-aceea am şi ezitat în a mă aşterne la scris, nu doar pentru că având un program nebun în ultimele săptămâni nu-mi mai ajungea timpul să le fac pe toate.

În seara asta, însă, nu se mai poate. E musai!

De ce e musai? Pentru că deja au apărut ştiri oficiale care pot susţine, e-adevărat, doar dacă doreşti a le privi din această perspectivă, ceea ce simt că este extrem de grav, adica important pentru noi toţi. Chiar scriam într-unul din “dialogurile de azi” că nu va trece mult timp, poate doar până la sfârşitul lunii şi vor apărea veştile care să aducă o nouă înţelegere pentru noi, cei mulţi. Vă avertizez că nu sufăr de scenarită şi nici nu visez arhangheli, îngeri sau pe Saint Germaine. Nu vorbesc…

View original post 2,147 more words

Marketizarea Trezirii

daniela maria marin

Marketizarea Trezirii

Parcă nici nu-mi vine să cred când mă uit în trecutul colectiv al anului 2002! Doamne, cât de mult s-au schimbat toate în numai 10 ani! Evoluţia aceasta exponenţială ne conduce în acest ritm către iluminare ori către un total sclavagism?

Aici, la noi, în anul 2002 incă era o ruşine, ba chiar, o nenorocire, iar o persoană aflată în procesul Trezirii putea trăi traume mari simţindu-se în afara lumii, în afara normalului dacă i se întâmpla să aibă viziuni despre trecutul sau viitorul cuiva, să aibă senzaţii în propriul corp care să reflecte afecţiunile altei persoane, ori să ştie, pur şi simplu, adevărul ascuns în spatele oricărei măşti, a oricăror false zâmbete sau meşteşugite cuvinte. Ceea ce atunci era considerat a fi paranormal, acum a devenit aproape normal datorită numărului mare de persoane care au început, uşor-uşor, să dobândească acces, să li se activeze acele abilităţi latente…

View original post 2,545 more words

Ce am făcut în ultimii 8 ani

Pe la ultimele târguri de carte la care a participat Editura Cartea Daath,care mi-a publicat cărţile şi pentru care am şi tradus două cărţi, s-au auzit adesea remarci în ceea ce mă priveşte,de genul”s-a apucat şi de scris…a,uite,panseuri,aforisme… nu ştiam că e aşa profund… ei,are preocupările astea după ce a păţit-o cu accidentul vascular!…a,de aia nu mai cantă şi nu mai apare cu glume la tv!…”

Sa-i lămuresc puţin pe cei care n-au dat click nici măcar pe wikipedia,numai pe „divorţ” şi „accident vascular”.Si ,ca să nu creadă că am preocupări spirituale doar după spitalizare,am s-o iau din 2005.

2005-Apare albumul muzical „12 Ani,12 Balade” ce cuprinde balade reprezentative ,scrise şi interpretate de mine pe albume apărute între anii 1992-2004

-Apare,la Editura Cartea Daath ,cartea „In căutarea armoniei”Ah.şi apropo de preocupările spirituale,vezi deja albumul”Stângul de a visa”-2002(pe canalul meu de tou tube găsiţi piese precum VOI ASTEPTA sau GLASUL PIANULUI)

-Emisiuni  tv şi concerte

2006-încep lucrul la următorul cd

-Apare carta „Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei”(editura cartea daath)

-tv,concerte

2007-încep lucrul la O NOAPTE FURTUNOASA.In distribuţie,printre alţii,Maia Morgenstern,Mircea Rusu,Doru Ana

-apare albumul LA JUMATATEA VIETII

Tv,concerte

2008-Serialul VINE POLITIA ,la Protv

Turnee prin ţară cu NOAPTEA FURTUNOASA

Concerte

2009-NEMURICIU la Protv

-concerte,teatru(Vicontele de Eugen Ionescu la Cluj)

2010=NEMURICIU

Teatru Tache,Ianche şi Cadâr (rol Cadâr)

Concerte până în 30 nov

-Pe 3dec-accident vascular-pe 7dec ora 1:AM mă interne=pe 18 dec mă externez

2011 în 25ian PRIMA REPREZENTATIE CU TACHE după spital.Nimeni din presă n-a scris! Dimpotrivă,s-a menţinut ştirea că nu mai pot apărea în public,ba chiar că aş fi fost operat la cap,lucru total neadevărat! Intr-adevăr nu aveam încă forţă să cânt.Dar în 29 APRILIE 2011 am susţinut alături de colegii de la BLUE WORKERS primul concert de după accidentul vascular!

-am început să scriu la noua carte

Concerte,printre care unul la Seattle ,pro bono pt strângere de fonduri în vederea construirii unei biserici româneşti şi a unui centru cultural.

-am început DISTRACTIS SHOW LA TVR

-teatru AZILUL DE NOAPTE la teatrul Metropolis( în rolul ACTORULUI)

2012-DISTRACTIS SHOW

-apare cartea „ Viaţă, Adevăr ,Lumină (editura cartea daath)

-incep lucrul la noul cd

-septembrie Workshop de compoziţie în Irlanda,cu cantautori din 8 ţări

-concerte

-2013apare albumul „Electromagnetic love”-turneu în 15 oraşe-extrasul LA MODA(îl găsiti pe canalul meu de you tube) câştigă ediţia din mai a Topului Românesc la Radio România Actualităţi

-concerte,festivaluri\-

-apare cartea de poveşti cu cd „Aventurile lui Chilli Ramirez”(cartea daath)

Nu-mi place să strig în gura mare ce fac,dar am obosit să tot aud:”nu mai faci nimic..nu mai scoţi şi tu un album…te-ai apucat de scris după accidentul vascular?”

Sincer ,nu mă mai afectează de mult cine,cum, când şi cât receptează din ceea ce fac!Mă bucur să-mi împlinesc menirea ,să cinstesc,cum pot mai bine,darurile primite de la Dumnezeu,să-I mulţumesc zilnic şi să le mulţumesc celor care apreciază ceea ce le împărtăşesc cu toată fiinţa mea!

Cam astea sunt câteva lucruri de care mi-am amintit pt ultimii 8 ani.Dacă v-am plictisit cu ele ,îmi cer iertare!Poate,totuşi,voiaţi să aflaţi şi ,poate, o să vă placă cdurile şi cărţile mele.Poate,cei care n-aţi fost, veniţi şi la concerte.Si, poate o să vă placă.

Vă mulţumesc şi vă doresc SA VA FEREASCA DUMNEZEU DE NEIUBIRE!!!

Dezvoltare spirituala - Spiritual Development

25 septembrie 2013

–          Hei, bună ziua! Ce surpriză! Ne-am întâlnit din nou!…

–          Bună ziua. O fi având universul vreun plan de ne-am reîntâlnit aşa repede.

–          Ce vreţi să spuneţi, că ne-am fi reîntâlnit oricum?

–          Probabil.

–          Mă bucur sincer, că vă reîntâlnesc. Mi s-a părut foarte interesant tot ce mi-aţi spus data trecută şi chiar m-aţi pus pe gânduri.

–          Şi cum staţi pe ele? Vă e confortabil?

–          Hahhaa… N-aş putea spune că mi-e chiar confortabil. Mai ales cu intrebarea aceea pe care mi-aţi pus-o, nu prea am avut cum s-o uit. Deşi, sincer, m-am străduit.

–          Îmi pare rău, dar eu nu reţin ce v-am spus. Nu pot tine minte, pentru că mintea este doar o platformă de exprimare temporară. Şi dacă aş reţine de la fiecare întâlnire, cu fiecare om, tot n-aş putea să-mi amintesc decât dacă mă ajutaţi.

–          Păi, mi-aţi spus…

View original post 1,106 more words

POEME DE ADORMIT MINTEA

POEME DE ADORMIT MINTEA

 

Inima mea,când vorbeşte, ştii,

Spune poezii.

Ochii mei sunt maeştri grafitti.

Pictează viaţă pe străzile pustii.

Mâinile mele dezmiardă orizontul

Scriind cu arătătorul: „speranţă”.

Mintea mea a obosit încercând să înţeleagă atâtea minuni

Si-a intrat în vacanţă.

 

 

Cerul şi omul

Plâng

Când au ceva de curăţat.

Dar câte păsări ai văzut

Să plângă

Că au atâta de zburat?

 

 

 

Iubirea m-a surprins în Piaţa cea Mare.

Mă gândeam la singurătate,stând,aşa,în picioare.

Pe scenă ,un copil cânta Bach la pian,cum ştia el mai bine

Si-atunci Iubirea a venit la mine

Stii cum e

Pur şi simplu, te-nfioară!

Si barmanul mi-a făcut un capuccino cu inimioară.

Am sorbit şi-am simţit puţină spumă pe mustaţă

Si m-am ruşinat.

Nu de alta,da’ era şi îubirea de faţă!

Viaţa şi Omul

Cântecul şi Dansul

Cu prima adiere a Luminii pe drumul ei descendent către ceea ce numim materie ,Viaţa s-a născut ca un căntec ce continuă la nesfârşit cu fiecare vibraţie a materiei pe drumul ei ascendent înapoi înspre Lumină.Aşa cum muzica e adusă- n formă de spatiul dintre note,de timpi măsuri şi armonie,tot aşa şi Lumina manifestată în materie e menţinută de Creator sau ,pentru cine nu crede în Creator, de Conştiinţa-sursă ,în echilibrul formei, prin spaţiu,timp,gravitaţie şi armonie frecvenţială.Materia,particulă şi undă,dansează eternul cântec care este Viaţa.Pentru desăvârşirea dansului,şi aici mecanica cuantică ne ajută,este nevoie de Observatorul Conştient.

Aici intervine corolarul manifestării: Omul! Inzestrat cu raţiune şi Conştienţă,Omul,copil al Luminii şi al materiei, e un dispozitiv perfect ce reproduce Universul în miniatură,purtând  în ADN,toată informaţia manifestării şi mijloacele desăvârşirii,prin dansul vieţuirilor a eternului cântec numit Viaţă.Omul e liantul conştient între materie şi Lumină.Cu ajutorul centrilor energetici numiţi chakre, omul este receptor,transformator şi emiţător de energie.Crescându-şi nivelul de conştienţă şi conştiinţă,este menit să conducă lumea spre noi şi noi paliere de Conştiinţă.

Ce fascinant! Suntem uniţi de acelaşi cântec,dar avem libertatea să –l dansăm fiecare în felul lui.Sapte miliarde de stiluri de dans,acelaşi cântec! Da,Omul,Alchimistul-Dansator!Aţi auzit bine căci,pană la dansul exterior,e dansul interior,de purificare prin focul nearzător al iubirii si topire a ego-ului In aurul înţelepciunii,ca să putem dansa apoi ,în lume fără să călcăm prea des partenerii pe bătături!

Dansul Vieţii e ,în acelaşitimp,solo,duet şi de grup.In duet e bine să invăţăm de la tango,unde partenerii devin un singur trup.Iar,când iluzia ne separă, să acţionăm asemenea electronilor gemeni,care ,deşi la disţanţă,acţionează identic.Din păcate ne-am obişnuit ca în cuplu unul din parteneri să conducă dansul.In dansul vieţii există un singur şef: IUBIREA,care e Dumnezeu sau Conştiinţa-Sursă!

In dansul de grup e bine să ne amintim hora şi nu dansul disco.Din păcate am înlocuit comunicarea cu socializarea,am înlocuit face to face cu facebook( no offense).

Conştienţa Dansatorului e adesea umbrită de maşina de fum numită Ego, care împrăştie în lume iluzia fricii de a pierde ceva palpabil ,ceva care,în esenţă, e nevăzut şi nu încape în niciun buzunar,în afara celor patru ale inimii.Ce poţi pierde când ,de la naştere ,întru vecie, ai Tot!Căci Lumina este tot ceea ce este şi tu eşti menit să dansezi LUMINA!