Azi am primit un mail de la o prietenă din Italia care mă întreba de ce simţim nevoia de a fi apreciaţi de cineva?

Intreb şi eu: cine are nevoie ? Sufletul nostru sau trupul nostru?

De mici,ni se impun nişte condiţii pentru a fi apreciaţi.Primim recompense dacă îi mulţumim  pe cei din jurul nostru.Se creează în mintea noastră un automatism al „cererii şi ofertei”.Ca un sistem bielă-manivelă.Pe urmă,dacă facem ceva deosebit şi nu primim nimic în schimb,suferim şi ni se pare că suntem neîmpliniţi.

Mai ales în adolescenţă, am suferit când fetele de care mă îndrăgosteam nu mă apreciau,ori se „loveau” de statura mea si că profu’ de muzici nu aprecia îndeajuns talentul meu.Ba, chiar după ce am picat la eliminatoriu la Teatru,am suferit nespus.Nu mai vorbesc în armată câte probleme am avut până când oamenii au început să mă înţeleagă.Mi-au trebuit multi ani ca să ajung să ştiu răspunsul la întrebarea”Avem nevoie să fim apreciaţi?”

Si.iată,vi-l dau: NU AVEM NEVOIE!

Pentru că am fost apreciaţi .dinainte de a face orice lucru.Ce apreciere mai mare vrem decât aceea că Dumnezeu ne-a înzestrat cu anumite daruri pe care să le împărtăşim in viaţa pământească! Dumnezeu ne-a apreciat deja cind ni le-a oferit! Fiecare faptă făcută cu bucurie întru lumină este pentru creşterea nostră spirituală şi a celorlalţi.Când vine şi aprecierea oamenilor,e bonus.Când alegi să te faci brutar,nu faci pâine ca să fi apreciat de omul di alt cartier.”Stiti doamna Petruţa a stat la cuptor,la fabrică ,la Titan.”Asta-i meseria şi contribuţia ta.Chiar azi ,mergând la cumpărături am auzit o doamnă măturătoare de stradă răspunzându-i unui cetăţean care zicea că e greu ce fac ele:”E greu dacă nu-ţi place munca”

Mie mi se spune adesea că sunt foarte apreciat.E adevărat şi mă bucur.Mai ales când mi se spune”Pentru tot ceea ce faceţi”,deşi n-aş vrea să se includă aici toate prostiile pe care le-am făcut,cu atât mai puţin,suferinţele pe care le-am iscat.Dar cei mai mulţi mă apreciază pentru câteva personaje pe care le-au văzut la tv sau pe scenă.”Nea Gyuri,nu mai faci nimic!Nu te-am mai văzut la tv.Sunt fanul tău de 20 de ani ! Am tocit caseta aia cu morcovu’!” „N-aveţi şi alte albune,cărţile mele?” „Ce albume? Ce ,ai scris şi cărţi? N-am ştiut!…”

Vedeţi,spunem uşor că suntem fani,dar n-avem timp să ne interesăm ce mai fac cei pe care îi apreciem,dacă nu ni se spune la radio sau la tv.Si acum exisţă internetul.

Dacă era să aştept mereu aprecierea cuiva,n-aş fi făcut nici un sfert din lucrurile pt care am fost hăruit.Nu sunt ipocrit să zic că mintea nu  mi-a dictat tristeţe că lumea nu m-a apreciat cum ea ar fi vrut.Dar am avut şansa să realizez  că am aprecierea lui Dumnezeu care mi-a înghesuit atâtea talente într-un trup atât de mic.Nu trebuie decât să las orgoliul la oparte şi să dăruiesc ,atât cât mai locuiesc acest trup în această viaţa.

Până la urmă,viaţa pănântească nu-i decât o permanentă lecţie de iubire şi de tălmăcire a Infinitului,pentru care,fiecare primim diferite unelte.Să ne bucurăm de ele şi să le punem la treabă ,căci n-avem nevoie de altă apreciere ,când o avem pe  aceea a lui Dumnezeu!

Advertisements