Chiar! De ce ne luptăm?

Răspunsurile se năpustesc cu toptanu’! „Pentru că viaţa e o luptă!” „Pentru că nu poţi ajunge nimic fără luptă Dacă vrei să izbândeşti, trebuie să calci pe cadavre!” sau „ în strădania spirituală trebuie să lupţi cu ispitele!’”Să lupţi pentru adevăr!”

De ce să te lupti,chiar şi pentru adevăr? Adevărul n-are nevoie de apărare.El nu e speriat .El este,pur si simplu.Dar nu despre adevăr voiam să vă vorbesc.Vă întreb: ati mai văzut luptă să se încheie fără pagube ,suferintă si răni? Eu  nu.Orice fel de luptă ar fi cea de care vorbim.Ca să obţii ceva,ca să renunti la năravuri,ca să accepti neajunsurile tale şi ale altora,ca să renunti la invidie,ură,gelozie,judecată,mânie,furie,trufie,n-ai nevoie de luptă ci de răbdare şi consecvenţă pentru a înţelege,cu toată fiinţa ta,nu doar cu mintea,că nevoia asta de luptă vine din teama Ego-ului de a pierde controlul.Răbdare şi consecvenţă pentru a înţelege că acceptarea,iertarea şi compasiunea te vor ajuta să înlocuieşti teama cu Iubirea.Iubirea înţeleasă se numeşte înţelepciune.Inţeleptul nu se luptă.Renunţarea la luptă nu înseamnă resemnare în faţa neajunsurilor vieţii.Inseamnă a acţiona cu curaj fără a reacţiona.Curajul nu e nesăbuinţă, ci a trăi în adevăr,cu orice preţ!Rănile pricinuite de adevăr sunt doar la nivelul Ego-ului.Un om smerit şi onest nu e nicicând rănit de adevăr,căci nu poţi fi rănit de aerul curat pe care îl respiri.

Sunt oameni de bună credinţă care se luptă pentru cariera lor,pentru cariera copiilor,pentru a le asigura o viaţă mai bună.Dar ce carieră mai frumoasă decât viaţa în sine? Nu-i poţi oferi copilului tău o viaţă mai bună decât cea care i-a fost hărăzită!Stiu că sună dur,dar bine spunea cineva că nu poţi plânge lacrimile altuia,din păcate, numai pe ale tale.Mi s-a mai spus,când vorbeam în felul ăsta” păi da,ţie ţi-e uşor, esti la televizor,eşti celebru,etc…aşa mai mersi!”Eu le răşpundeam „Stiţi,mama mea nu m-a născut la tv,ci la maternitatea din Agnita.Am stat 7 inşi în două camere.Nu vă uitaţi că-s aşa de mic.Am îndurat şi eu destule ,în viaţa mea.”Atunci mă luau altfel:” tu vorbesti de înţelepciune.Vrei să aştept până fac70 de ani? Păi, atunci oricum nu mă mai lupt! Ha,ha!”

Înţelepciunea nu e o chestie de vârstă,ci modul adecvat de a preţui viaţa.Inţelepciunea se poate dobândi,chiar şi numai observând un copac timp de patru anotimpuri.Primăvara,inverzeste,inmugureşte si înfloreşte.Vara găzduieşte fructele si le priveşte cum cresc şi se coc.Toamna le dăruieşte şi îşi ia rămas bun de la frunze.Iarna,împovărat de zăpadă şi bătut de vânturi,aşteaptă răbdător şi încrezător o nouă primăvară.

Spor la luptă sau…la viaţa de copac!

 

Advertisements