Un mare învăţat veni la bătrânul înţelept din creierii munţilor.Bătrânul cânta dintr-un fluier şi şapte vulturi îl ascultau cuminţi aşezaţi în cerc în jurul unui foc domol la care fierbea o oală de ceai ce răspândea în aer dulci miresme .Când îl văzu pe drumeţ,se opri din cântat şi turnă ceai în două căni de lut.Invăţatul rupse tăcerea:

-Sunt învăţatul ţinutului.Mi-am închinat viaţa învăţăturii şi ,de ani de zile îi învăt şi pe alţii ca să poată duce mai departe darul cunoaşterii întru ajutorul oamenilor.De o vreme însă,o întrebare nu-mi dă pace:Ce s-ar face oamenii fără învăţătura a tot şi toate ce există?

-Dragul meu învăţat,grăi bătrânul.Invăţătura e lucru mare şi mult bine ai făcut că ai învăţat şi i-ai învăţat şi pe alţii.Invăţătura e de folos ,dar dânsa n-ar fi nimic fără gândul negândit până la cel care-l gândeşte prima oară.

Bătrânul sorbi,apoi liniştit din ceai ,duse fluierul la gură şi începu din nou să cânte.Vulturii se preschimbară într-un şarpe de lumină care se mistui în oala cu ceai.Invăţatul mai vru să spună ceva,dar,în faţa lui nu mai era bătrânul ci o poieniţă în care îl aştepta căruţa pe care o lăsase la poalele muntelui.Se dezmetici,privi roţile căruţei şi înţelese vorbele bătrânului.”Invăţatura foloseşte doar găndurile gândite deja!”Si pe tot drumul către casă,mulţumi,în gând,celui ce-a găndit întâi roata,ciocanul,cuiele,slovele,instrumentele muzicale,cântecele,acul,fierăstrăul,cerneala,avionul,becul,telefonul,calculatorul,papanaşii,naveta spaţială,roata olarului şi adormi în căruţa trasă domol de bunul său măgar,mirat că,deşi ştia atâtea, nu-i venise niciodată,niciun gând negândit de alţii înaintea lui.

Advertisements