Era o seară de noiembrie şi ferestrele hanului lăcrimau nepăsătoare la cântecul insistent al vântului de miazănoapte.Muşteriii plecaseră,aşa că,hangiţa şi prietena ei,Ana,puteau sta liniştite lângă soba din colţ,la o poveste:

-Si zici că e chipeş.

-Da.Si blând.Si are căutătura senină şi glas dulce,da’ gata! O dată mi-a plăcut şi mie un bărbat şi acela m-a minţit!

-Ei,chiar aşa din prima?

-Păi,mi-a zis că-i ucenic la croitor.Până aici,toate bune,că m-am interesat şi aşa e.Da’ l-am întrebat cum e casa lui.Zice:”Casa mea e frumoasă şi încăpătoare,Pot intra oricând toţi prietenii sau oamenii aflaţi în nevoie şi se pot înfrupta din avuţia mea,îşi pot râde necazurile şi bucuriile,se pot încălzi,se pot întrema de le-au slăbit puterile, fie zi sau noapte,uşa e mereu deschisă.”

-Bun,foarte frumos!

-Foarte frumos! M-am interesat şi locuieşte într-o odaie mică,in casa croitorului, cu chirie!Nu –i vorbă că unde stă,da’de ce m-a minţit?

-Ana,dragă,omul nu te-a minţit.Tu nu l-ai întrebat unde locuieşte ci cum e casa lui.Si omul  a fost sincer şi te-a poftit în adevărata lui casă.Ii eşti dragă şi te-a poftit în inima lui!

Advertisements