daniela maria marin

Eminescu a existat. A inspirat şi a înnobilat cu respiraţia lui eterul românesc.

Eminescu există pentru că încă există această ţară la o margine de mare, cu lacuri cristaline în care luna oglindeşte vârfurile munţilor înalţi, cu râuri repezi, sclipitoare, cu văi şi dealuri şi câmpii.

Eminescu n-a murit pentru că nu avea cum să moară. El doar s-a dăruit pe sine, ni s-a dăruit nouă, locuitorilor acestor binecuvântate meleaguri, s-a împrăştiat în miliarde de gânduri şi emoţii, s-a făcut una cu praful stelelor lucind pe bolta noastră, una cu mărgăritarele pământului pe care noi călcăm uitând să mulţumim.

Nu pot să uit cât de impresionată am fost (şi la fel am rămas şi astăzi să fiu) de prima scrisoare, Scrisoarea I. Nu ştiam pe-atunci nici de Schopenhauer, nici de Vede, şi nici nu m-ar mai fi interesat altceva, pentru că tot ceea ce mă interesa la vremea aceea găsisem…

View original post 1,319 more words

Advertisements