Pe 30 ianuarie este ziua Maestrului meu. Au trecut deja 7 ani de când a parasit corpul fizic şi nu e zi să nu găsesc o clipă pentru a-i mulţumi. El m-a ajutat sa înţeleg puterea Luminii din glasul meu,să-mi înnobilez talentul prin munca întru înţelepţirea trupului şi iluminarea sufletului,să înţeleg calitatea de instrument smerit al Iubirii Divine. Cum? Prin ce mari metode? N-o să vă expun tehnici de meditaţie sau lucruri senzaţionale, ci lucruri mărunte şi simple.

In fiece zi ma gândesc dacă am reuşit să adaug 5 minute intervalului de timp în care nu judec pe cineva sau ceva.

Verific dacă mânia mea care dura trei ore sau treizeci de minute s-a redus la 3 min sau la 30 de sec.La magazin,în faţa casierei am grijă ca zâmbetul meu şi o vorbă să aduca lumină în inima ei.

Adesea îmi amintesc că ceea ce e solid şi material e mai puţin indispensabil vieţii: poţi trăi mult fără adăpost, zeci de zile fara hrană,zile fără apă,dar fără aer?!

La orice concert pe care îl susţin sunt conştient că vocea mea e tălmaciul smerit al Luminii.

Sunt hotărât să rostesc adevăr şi să trăiesc în Adevăr.

Pentru că am promis în inima mea Maestrului meu să împărtăşesc tuturor acelora care,prin destin,apar în calea mea, toate darurile pe care le-am primit de la el.

Dar recunosc că a fost o perioadă în care am neglijat totul,căci,nevăzând rezultate imediate,am simţit zădărnicie ,că tot ce fac n-are rost.Probabil că trufia aştepta medaliile care nu mai veneau.Am pierdut cam tot ceea ce un om „modern” poate pierde, pentru a mă putea trezi din somnul care naşte monştri.

Acum sper că m-am trezit ca să-ti pot,în sfârşit mulţumi,Maestre Dang,pentru toate darurile şi pentru a-mi împlini menirea atât cât mai e nevoie de mine!

Fie ca Timpul Florilor,când fiecare om de pe Pământ va avea zâmbetul pe chip să devină cât mai degrabă aievea!

Advertisements