daniela maria marin

A şaptea elegie 

Opţiunea la real

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,

schimb verdele pe galben şi

mă las pierit de toamnă.

În numele pietrelor trăiesc şi mă las

cubic bătut în drumuri

cutreierate de repezi maşini.

Trăiesc în numele merelor şi am

şase sîmburi scuipaţi printre dinţii

tinerei fete duse cu gîndul tot

după leneşe dansuri de ebonită.

În numele cărămizilor trăiesc,

cu brăţări de mortar înţepenite

la fiecare mînă, în timp ce îmbrăţişez

un posibil gălbenuş al existenţelor.

Niciodată n-am să fiu sacru. Mult,

prea mult am imaginaţia

celorlalte forme concrete.

Şi nici n-am vreme din pricina asta

să mă gîndesc

la propria mea viaţă.

Iată-mă. Trăiesc în numele cailor.

Nechez. Sar peste copaci retezaţi.

Trăiesc în numele păsărilor,

Dar mai ales în numele zborului.

Cred că am aripi, dar ele

Nu se văd. Totul pentru zbor.

Totul pentru a rezema ceea ce se află

De ceea ce…

View original post 40 more words

Advertisements