Viaţa are rostul pe care i-l dai

Oamenii caută rostul vieţii şi suferă că nu dau de el.Unii,mai deştepţi,spun că ştiu care e,dar că e dificil să ajungi la cheia ce deschide uşa către simplul „ a fi”.Unii zic că e la capătul şirului de meditaţii în posturi îmbârligate şi la capătul sirului de mantre miraculoase ce te scot din maya iluziei. Alţii cred că drumul e cel dat de mătănii şi post îndelungat,desconsiderăndu-i pe cei ce n-au putere să facă asta.Unii găsesc că drumul e cel al luptei pentru a dobândi: putere,bani,succes,faimă.Alţii văd cheia în cercetarea universului,căutând adevărul ultim în particule şi unde nanodimensionale.

Infinitul însă n-are un rost anume,iară viata este fără de sfârşit.Ca să întelegem viaţa în limitarea sau, mai bine zis, în autolimitarea noastră duală,putem spune că viaţa e dreapta şi vieţuirile noastre sunt segmente.Noi,în călătoriile noastre prin viaţă,folosindune de trup şi minte,colorăm segmente.

Noi dăm sens şi rost vieţii pe segmentul dat.

Când mintea noastră ne spune că n-am găsit rostul potruvit,suferm si ne facem rău nouă şi implicit celor cărora le pasă de noi.De ce,când avem la îndemână în fiece clipă ABCul rostului?

Uite,de la A ; adevăr,alchimie,artă,ardere ,acceptare.

De la B: bucurie,bunăvoinţă,bine,blândeţe,bunăstare.

De la C: credinţa,curaj,compasiune,cunoaştere,convieţuire,conştienţă,cântec,convingere…

Chiar şi numai folosind acest ABC ad-hoc, putem ajunge la esenţa care a creat infinitul numit viaţă,putem ajunge la IUBIRE.

Prin rosturile pe care le dăm vieţii noi stabilim lungimea şi greutatea drumului nostru spre IUBIRE!

Advertisements