daniela maria marin

Printre părerile exprimate direct am auzit repetându-se cât de frumos a fost, cât de folositor este, cât de emoţionant, cât de dens, ca informaţie, cât de impresionant este sau că “sigur mai trebuie văzut o dată” Eternul Spectator.

Spectacolul acesta nu este uşor, nici simplu, chiar dacă încearcă să transmită cât mai accesibil cu putinţă informaţii “grele”, necesare evoluţiei spirituale, dezvoltării personale, dar nu numai. Informaţii, într-adevăr, dense pentru cei care au pornit deja în căutarea sinelui ori a adevărului propriei vieţi şi doar fireşti pentru aceia care s-au găsit pe ei ori care nici măcar nu se pierduseră. La fel de bine se poate spune că pentru cei care nu s-au preocupat până acum de asemenea subiecte, spectacolul este unul care ridică intrebări, ba chiar oferă şi răspunsuri la întrebările nerostite ale spectatorului. Unele dintre aceste răspunsuri pot fi acceptate relativ uşor, altele mai puţin sau deloc.  Identificarea…

View original post 819 more words

Advertisements