De la disponibilitate la geniu sau de la dorinţa ascunsă la Ego-ul spiritual

Da, dragii mei. Ce pas frumos am făcut! Suntem disponibili să învăţăm şi să-i învăţăm pe ceilalţi. Să ne ajutăm şi să-i ajutăm pe ceilalţi. Să ne vindecăm şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi să se vindece. Suntem capabili să facem donaţii, voluntariat, să înfiem copii, să construim case de bătrâni, dar, sunt nevoit, din pricina lecţiei sincerităţii pe care mi-am însuşit-o, să vă dezamăgesc puţin şi să spun că nici la nivelul disponibilităţii, egoul, cu copilul său, mândria, n-au dispărut complet. Conform scalei dr Hawkins suntem la nivelul 300, dar planul mental încă guvernează viaţa noastră. Încă, de foarte multe ori simţim nevoia de o apreciere pentru gândul curat şi fapta aferentă. Parşivenia egoului aflat în pierdere de teren creşte, din disperare. Eu îl asemuiesc, adesea, într-un mod neelegant, deloc potrivit într-o carte serioasă, cu rahatul mâţii. Ştiţi că, mâţa, după ce îşi face nevoile, le acoperă. Vă daţi seama că, dacă plouă, nisipul se spală, şi, el (rahatul) iese la iveală, mă scuzaţi de rimă. Mândria se îmbracă în haina diafană a nevoii de apreciere. Nu de răsplată bănească, nu de laudă, ci de mulţumire sau pur şi simplu doar de amintire. „Am citit ce ai făcut la spitalul din Etiopia. Foarte mişto, bravo!” Câteodată ai nevoie de ajutor şi, în mod cu totul nevinovat, îl aştepţi dintr-o direcţie în care tu ai ajutat. Nu e nimic rău în asta, cum nu e nici bine. E doar atenţia observaţorului din mine care a observat întâi la mine însumi, apoi şi la alţii. Lecţiile învăţate la”grădiniţă” ne ajută si la acest nivel al disponibilităţii. Dacă renunţăm la vigilenţa Observatorului, putem cădea în capcana întinsă de dorinţa ascunsă. Avem exemplul geniilor precum Eminescu, Beethoven sau Mozart, măcinaţi de dezamăgirea de a nu fi înţeleşi de semenii lor şi apreciaţi la justa lor valoare în timpul vieţii. Dar ei nu au putut rămâne la înălţimea clipelor de inspiraţie, fiind tocaţi de aspectele vieţii şi de nivelul global de conştiinţă foarte scăzut al omenirii în epocile lor. Nivelul de adevăr atins de ei însă, e confirmat de opera lor. Sunt şi cazuri „mai fericite”: Bach, Einstein, dar dorinţa ascunsă, sentimentul Demiurgic, a privat multe genii de atingerea nivelului Iubirii ori de cel al Iubirii Necondiţionate.

Există de asemenea oameni care au mers sârguincios pe cărarea spirituală, au trecut de nivelul disponibilităţii şi de cel al intelectului, în vecinătatea geniului şi chiar la uşa nivelului Iubirii, au dobândit clarvedere, puteri  tămăduitoare, au scăpat şi de dorinţa ascunsă şi au ajuns să-i înveţe şi pe alţii, să le împărtăşească din cunoaşterea lor. N-au cerut apreciere, dar ucenicii, învăţaţi cu cele mai joase, îi preamăreau întruna şi nu mai pridideau cu laudele. Aşa, până şi dintr-un om evoluat spiritual destul de mult, prin eroziunea constantă a smereniei, poţi ajunge un fals maestru condus de ego spiritual, bucuros de cât mai mulţi discipoli. Un maestru adevărat nu vrea mulţi discipoli, ci vrea să ajute la crearea cât mai multor maeştri. Ego-ul spiritual e ultima şi cea mai perversă şi periculoasă  formă de ego. De aceea darul atenţiei şi al observatorului sunt de folos pe tot parcursul drumului.

( va urma)

Advertisements