daniela maria marin

Izvorul Părintelui, aşa îi spuneam cu inima plină de-o iubire ca o apă limpede şi nesfârşită. De-abia aşteptam să ajungem acolo, să le arăt şi lor, să împărtăşim împreună din liniştea sacră, din puterea blândă trăite de atâtea ori în anii din urmă.

Am ajuns la pensiune obosiţi, seara, destul de târziu. Am mâncat păstrăvii care ne aşteptau gata răciţi, apoi le-am spus că nu ştiu care dintre ei vor dori, dar eu mă voi duce oricum, chiar şi la acea oră la Izvorul Părintelui. Era trecut de 11 seara când am pornit, iar când am ajuns, mare mi-a fost mirarea să văd că aleea ce ducea spre izvor nu avea lumânările aprinse aşa cum era in anii trecuţi. Ne-am aprins lanternele de la telefoane şi-aşa am avansat pe aleea cu dale care duce către izvor. Mi-am zis că au pus acele pietre la intrare ca să protejeze locul de maşinile…

View original post 1,300 more words

Advertisements