Tag Archive: a face


De puţine ori mi s-a intâmplat să mă bucur atât de tare pentru realizarea unui proiect,ca in cazul spectacolului „ 4×4 personaje”!

Nu sunt ipocrit să spun că nu m-am bucurat şi pentru mine,pentru ocazia de a da viaţă unui număr de 4 personaje în acelaşi spectacol! ( Mi s-a mai întâmplat ceva asemanator ,în 1986, la Cluj,când am jucat 5 roluri într-un spectacol Caragiale).

Dar, cel mai mult m-am bucurat pentru colegii de echipa: pentru autoarea si regizoarea spectacolului, Daniela Marin,care ,iată, îşi implineşte ( niţelus cam târziu) nişte vise luminoase şi pentru cei trei actori tineri – Ioana Ancea, Alice Nicolae şi Andrei Roşu_ care, prin acest spectacol, sunt convins că si-au sporit încrederea în darurile lor, ducănd 4 roluri grele şi profunde ,într-o piesă necunoscută publicului larg,cu forţa  sinceritaţii , a emoţiei autentice!

Mă bucură, îndeobşte, lucrul ce se leapădă de condiţional optativ,lucrul de indicativ prezent al verbelor, A FI, A VREA, A FACE!

Mă bucură nespus ajutorul unor oameni de dincolo de scenă: Irina Gănescu şi Andrei Bănescu – pictura şi grafica-, Iolanda şi Ionel Mihai – croitorie şi tâmplărie, Octav Cobilanschi- panouri şi electrică-,Nicu Vlăsceanu – foto – video,Eugen – lumini- , Costi – sunet.

Totul a plecat de la un autor,4 actori şi trei verbe:

A FI talentat,încrezător,răbdător si iubitor de sine şi de oameni

A VREA să rostesti Adevăr cu ajutorul frumoasei iluzii care este Teatrul! Să atingi inimi care vor să fie atinse!Să deschizi minţi care vor sa fie deschise! Să deschizi uşa IUBIRII  cu fiecare cuvânt rostit pe scenă!

A FACE totul posibil, indiferent de obstacole!

Ce poate fi mai frumos pentru un artist dacă nu să traiasca asemenea momente pentru care cuvintele sunt palid tălmaci, într-o seara de toamnă, pe o scena mica, cu ocazia unui spectacol numit, atât de simplu şi de banal : „ 4×4 personaje”!

Advertisements

Teatrul Vietii in Viata Teatrului

N-am mai scris de mult timp pe blog.Noroc cu cele cateva articole frumoase pe care le-am rebloguit in primăvara asta! E drept ca am fost prins în vâltoareaproiectelor in care sunt angrenat,dar m-am lasat si in voia dulcei ipocrizii a „comunicarii” pe feisbuc.

Apropo de vâltoarea proiectelor,chiar unul din proiectele în care sunt parte,ma face să scriu acest articol.Teatrul Spiritual,proiect initiat de Daniela Marin,un Om ce talmăceste cu Har Adevarul in arta scrisului,dar si în Arta Vieţii,este un proiect foarte drag inimii mele!Voiam de vreo doua săptamâni să scriu articolul,dar,iata,acum,ca s-a terminat prima stagiune cu spectacolul Eternul Spectator, a venit vremea sa-l scriu.

Oameni angrenati în activitatea teatrală,când ma auzeau vorbind de Teatrul Spiritual, ziceau că e un pleonasm.Asa o fi,numai ca e unul necesar.Si ca să vedeti de ce spun asta, o sa fac un salt in timp:

Pe la vârsta de 7 ani,când imi citeam deja singur povestile,nu înţelegeam cu mintea raţională testele pe care trebuia ca eroii mei sa le treacă,da’ nici nu era nevoie,căci imi placea la nebunie să le trec împreuna cu ei!Apoi,în clasa a doua a venit rândul lu Jules Verne,etc…Nu stiu cum si de ce si nici nu conteaza,dar anii si învăţătura,nu au reusit sa ucida receptorul ingenuu,fie ca era vorba de carti sau filme,lăsam la uşă preconcepţiile si lucrurile învătate,devenind parte din opera de arta cu care ma întâlneam.

La facultate,la teoria literaturii,am înteles ( şi cu mintea) caracterul iniţiatic al artei scrise,înca din cele mai vechi timpuri,de la Ghilgamesh şi Ulysse,până in zilele noastre.

Ca şi vieţuirea şi arta avea rol initiatic in devenirea spirituala.Acelasi rol.

Am ajuns,apoi, la Calderon de la Barca si la Shakespeare,pentru a intelege ca teatrul rosteste adevăr cu ajutorul iluziei şi am înteles ca viata e teatru şi teatrul e viaţă.Si am inceput sa mă constientizez ca actor şi spectator al vietii mele.Am inceput să scriu cântece cu acţiunea în cer:’Alerg printre stele” şi „Aşa departe cerul tău” – 1984.

Intelesesem deplin ceea ce ştiam de mic: că voi rosti si făptui Adevar cu ajutorul Artei! Asa cum Platon şi Socrate au facut-o prin dialog,Pitagora prin numere.Exista multe căi prin care Adevarul serpuitor prin iluzie se revelează.

eternul1

Aducându-mi aminte aceste lucruri,spun da,Teatrul Spiritual este un pleonasm,dar,văzând ce s-a întâmplat dupa 90,mai ales în România,când criza de limbaj a început să golească teatrul de adevăr,când forma( iluzia) a căpătat importanta şi ADEVARUL ( fondul) a fost lăsat undeva la margine,am constatat ca Teatrul Vietii a cam ieşit din Viaţa teatrului si atunci un demers precum Teatrul Spiritual e de salutat pentru intentia sa clară de a lărgi Constienta  omului,readucându-i din nou in atentie dublul său rol de actor si spectator in propria sa viaţă.Viaţa e teatru şi teatrul e viaţă,iar proiectul numit Teatrul Spiritual este doar un supliment spiritual menit sa va ajute în Arta de A Trăi simplu şi profund,atent şi constient prezentul ,neopunându-vă fluxului fascinant al curgerii vietii,pentru a vă putea bucura de călătorie,înainte de ţeluri şi idealuri propuse.

Dacă apar manifestări neplăcute,adresati-vă Inimii sau Colecistului!

Am întâlnit ,în ultimele zile,aproape numai oameni speriaţi de ziua de mâine,sătui de realitatea ce-i înconjoară,dezolaţi că nu există soluţii de iesire din această vâltoare ce nu le aduce decât stress,obosealâ şi suferinţă.Si toţi justifică faptul că rămân în acest tipar şi fac lucrurile pe care le fac,pentru că” n-am ce face,trebuie să fac ceva ca să trăiesc!”

Eu am o vorbă :” nu TREBUIE nimic, nici măcar să te naşti.”Am ales să ne naştem şi, din acel moment am coborât în sintagmaticul spaţiu-timp, iar viaţa noastră devine un şir de alegeri.In ordinea firească, verbul „a fi” este înaintea lui” a face”,în accepţiunea mea ,chiar înaintea lui „a exista”.Spuneam în cartea Viaţă Adevăr Lumină că „Tot ceea ce există este,dar nu tot ceea ce este există deja.”

Deci,am primit dreptul divin de a trăi viaţă pe Pământ,cu scopul de a fi păzitori şi co creatori.Cuvântul(Informaţia Primordială) a fost sădit în toată creaţia,deci inclusiv în ADNul nostru.Aşa că noi nu trebuie să facem ceva pentru a trăi,ci să trăim pentru a ne face treaba de interfaţă între Cer şi Pământ.Avem, oricum, de la naştere,o dublă ocupaţie: suntem,în acelaşi timp învăţători şi învăţăcei.Tot timpul vieţii noastre! Mulţi se înşeală crezând că, fiind erudiţi,educaţi,bine crescuţi pot da lecţii unilaterale unui incult,mitocan, grobian care-i jigneşte .E bine să fii atent ,să vezi ce ai de învăţat din partea cealaltă.Majoritatea părinţilor vor să fie numai profesori,maeştri pentru copiii lor.( Acum, slavă Domnului s-a mai schimbat niţel treaba,da’ nu mult).De profesori, ce să mai zic!?

Am fost învăţaţi ,de veacuri, că trebuie să facem cutare şi cutare lucru pt a fi „CINEVA”.Dar, de când mă nasc eu sunt cineva.Aşa că,înainte de a ne tot strădui să facem lucruri,e mai adecvat să vedem cine suntem, ca să putem face ceea ce ne este menit să facem.Condiţia necesară pt a putea face e îndeplinită.Suntem.Trăim.Pentru îndeplinirea celorlalte condiţii există două mijloace infailibile: intuiţia şi imaginaţia.Cele două nasc creativitate.Si amândouă au o rădăcină comună de o putere nebănuită şi infinită: CREDINTA.Acum avem tot ce ne trebuie ca să trăim pentru a face şi nu invers.

Sigur că atunci când ai credinţă,automat se activează şi CURAJUL.

Stim cine suntem,ce daruri avem ,ştim că nu ni le poate lua nimeni.Nu vă temeţi,că nu vă lasă  Dumnezeu să plecaţi până nu vă vine vremea,aşa că nu mai faceţi forţat lucruri numai” ca să puteţi trăi”.Gândiţi-vă la vorba aia:”dacă ai o meserie care ti-aduce bucurie,nu munceşti toată viaţa!”

Aveţî curaj! Intuiţia şi imaginaţia vă ajută să schimbaţi ceea ce vă împovărează;Locul de muncă,oraşul,chiar familia,dacă nu e armonie,până când te întâlneşti cu tine, cel adevărat,în inima ta.

Eu v-am dat nişte instrumente pe care le-am folosit şi m-au ajutat.Certificat de garanţie ,găsiţi în inima voastră.Dar luaţi aminte la vorbele Părintelui Arsenie Boca:” Cel mai lung drum e de la ureche la inimă!”