Tag Archive: poeme


O CLIPA CU NICHITA

O clipă cu Nichita

 

Am ieşit o clipă

Din minele ăsta mic si plictisit

Si m-am facut una

Cu mireasma de fân proaspat cosit.

Si=acolo m-am intâlnit

Cu Nichita.Zice:”mă,

Io am stiut viaţa şi am buchisit lumea.

Si,pe urmă,cu palmele inimii

Am vindecat oamenii

De lume

Si i-am înştiintat cu viaţă!”

Asa mi-a zis şi s-a făcut mireasmă la loc.

Am zis si eu „ stop joc”

Si m-am facut

Iar mine mic,da’ mai aerisit

Si mai sigur pe bucuria mea.

Acum stiam deja

de ce il iubesc pe Nichita.

 

Advertisements

MINIATURA DE TOAMNA

Miniatură de toamnă

 

Toamna-si pictează în parcul plouat

Pastelul de bun ramas.

Covorul de frunze e ba nemiscat

Ba,cânta ,când vântu-i dă glas.

 

Si ploaia-n arpegii marunte-o aud

Si frunzele moarte-mi par vii.

Parfum de gutuie în părul tău ud.

Monet văd şi-aud Debussy.

Duminica,la pranz

Duminică, la prânz

In cafenea intră o fată frumoasă.

In mâna stângă ţine un trandafir galben.

Cu cea dreaptă,ţine celularul la ureche:

„da,e ok aici…sunt numai eu…

Adică,mai e unu’,într-un colţ..

Nu…se uită-n gol şi bea cafea…şi fumează…cred că-i depresiv…”

Poetul scoase,atunci,pixul

Si începu să scrie pe un şerveţel:

„In cafenea intră o fată frumoasă…”

din vol. ” Purtatorul de cuvinte’  www.edituracarteadaath.ro

Barul de vis a vis

Barul de vis a vis

Barul de vis a vis

Are un barman cu vestă kaki

De camuflai

Şi toaleta la etaj.

Cafeaua e ok

Si,când o bei,

Dacă eşti norocos,

Poţi vedea chipul luminos

Al unei studente la arte

Care ţine mereu pe masă o carte

Sau ,ce-o fi,catalog cu lucrări.

Soarbe cu gândul în depărtări

Si zâmbeşte amar.

Sau poate cafeaua ei e amară

Ori,poate,toamna de afară

E de vină.Nu stiu.M-a văzut.cred că roşesc.

Îi zâmbesc,

scot banii din buzunar,plătesc

şi ies.

Si uite-aşa,tot mai des,

Inima mea se împarte

Între scrisul de poezii

Si barul de vis a vis

Cu studenta la arte.

Din volumul ” Purtatorul de cuvinte” http://www.edituracarteadaath.ro

Exemplul numit FLOARE

Exemplul numit floare

Floarea.Ce exemplu minunat pentru eternitatea vieţii şi pentru vremelnicia vieţuirii!Ce lecţie de răbdare,bucurie şi acceptare! De lăsare în voia Sursei!Să laşi strădania în seama Luminii şi a Grădinarului.Să te hrăneşti cu Lumină şi să dăruieşti miresme şi culori.Să porţi în ţine eternitatea seminţei şi a parfumului alături de conştienţa folosului vremelnic al fructului.Să înţelegi menirea fluturelui,a albinei şi a vântului.Să fii gazdă bună pentru roua plânsă-n zori de cerul prea senin.

Să ştii muri într-un buchet ce îndeamnă la viaţă lungă sau într-o vază ce se va aşterne pe pânză întru nemurire purtând,ce lipsă de inspiraţie!?.titlul de „Natură moartă”.

Imi place să cred că voi,cei ce purtaţi nume de floare,puteţi întelege mai lesne simplitatea măreaţă a Vieţii şi ne veţi învăta şi pe noi să ne hrănim cu Lumină, să strălucim în roua dimineţiii să ne sacrificăm în buchete pentru cei pe care îi iubim şi să lăsăm în urma faptelor noastre parfumul eternităţii căruia numai Taina Luminii Ii este esenţa.

La mulţi ani!

In încheiere vă dăruiesc câteva versuri şi o baladă cântată de o floare care,parafrazându-l pe Ianke, a iesit şi din inima mea.

Răbdare multimedia

 

Am pus pe pânză,la întâmplare,

Un râu… o pasăre…o floare

Acum aştept

Tabloul să cânte,să parfume şi să zboare.

 

Viaţă

Dis de dimineaţă

Floarea se trezeşte

Soarbe Lumina

Apoi,lasă albina

Să se aseze şi să ia.

Ce minunat poem al Luminii,

Viaţa!

Floarea de la Soare,

Albina de la floare.

http://www.edituracarteadaath.ro/colectii.php?id=39

POEME DE ADORMIT MINTEA

POEME DE ADORMIT MINTEA

 

Inima mea,când vorbeşte, ştii,

Spune poezii.

Ochii mei sunt maeştri grafitti.

Pictează viaţă pe străzile pustii.

Mâinile mele dezmiardă orizontul

Scriind cu arătătorul: „speranţă”.

Mintea mea a obosit încercând să înţeleagă atâtea minuni

Si-a intrat în vacanţă.

 

 

Cerul şi omul

Plâng

Când au ceva de curăţat.

Dar câte păsări ai văzut

Să plângă

Că au atâta de zburat?

 

 

 

Iubirea m-a surprins în Piaţa cea Mare.

Mă gândeam la singurătate,stând,aşa,în picioare.

Pe scenă ,un copil cânta Bach la pian,cum ştia el mai bine

Si-atunci Iubirea a venit la mine

Stii cum e

Pur şi simplu, te-nfioară!

Si barmanul mi-a făcut un capuccino cu inimioară.

Am sorbit şi-am simţit puţină spumă pe mustaţă

Si m-am ruşinat.

Nu de alta,da’ era şi îubirea de faţă!